Falsii! Acest mesaj afisat intr-o peluza romaneasca, are de fapt o acoperire mult mai mare decat ceea ce si-au “planificat” realizatorii lui. Timp de cateva saptamani bune, oficialii fotbalului romanesc si mass-media aservita, au repornit o campanie concertata impotriva manifestarilor din tribunele stadioanelor romanesti.
Cuvinte ca “tragedie”, dezastru” si “razboi civil” s-au tolanit majestuos pe prima pagina a cotidienelor de sport, iar “inadmisibil si de netolerat”, “refulati, golani fara capatai” si “amenintari sociale” au stat la baza declaratiilor grandilocvente ale multor auto-intitulati “oameni de fotbal”. La un moment dat chiar, cei 2 “corifei” ai FRF si LPF, Mircea Sandu “Nasu” si Mitica Dragomir “Corleone”, cazusera de acord ca sa modifice Regulamentul astfel incat sa impuna ca la meciurile de risc maxim, in special cele dintre echipe din acelasi oras, sa se interzica prezenta pe stadion a suporterilor echipei oaspete. Accentul in aceasta sarja mediatica s-a pus pe faptul ca stadionul devine un loc nesigur pentru cei care ii calca, avand in vedere evenimentele de pe stadioanele din Romania. Si ne-au dat exemple din alte tari ca Germania, Anglia, Italia, etc.
Dar ce se intamplase? Haos? Batai intre suporteri? Raniti? Morti? Nimic din toate acestea, s-au aprins torte si fumigene. Intr-adevar, s-au aruncat spre teren si spre suporterii adversi. Un lucru regretabil. Dar daca judecam la rece, ce urmari au avut? S-a intrerupt meciul, 2, 3 sau 6 minute. Nici pe teren si nici in tribune/peluze, nu au afectat pe nimeni, nu au facut rau nimanui.
De aproape 10 ani de cand “se dau” torte pe stadioanele din Romania, nu cunosc sa fi fost ranit cineva. Dar intreb si eu, petardele, pocnitorile si artificiile, cate victime au produs in ultimii ani pe strazile Capitalei? Dupa ce au murit sau au fost mutilati zeci sau chiar sute de romani, statul s-a hotarat sa interzica utilizarea acestora. Dar s-a dat “liber” la comercializarea si utilizarea in zilele de la sfarsitul anului, iar in restul anului sunt permise jocuri pirotehnice doar daca sunt efectuate de firme specializate.
In cazul tortelor pe stadion nu s-a gasit o solutie de compromis, ci s-a taiat in carne vie si s-au interzis complet, desi, dupa cum am mai spus, nu au provocat accidente grave. Era greu, de exemplu, ca sefii de galerii, sau asociatia suporterilor sa angajeze o firma specializata, atunci cand vor sa foloseasca torte in coregrafie, si intreg procesul sa fie atent supravegheat de acestea? Dar, din pacate, nu prea avem cu cine discuta, toate forurile aplicand regula pumnului in gura.
Va intrebati de ce s-a putut in cazul jocurilor pirotehnice si nu se poate in cazul tortelor pe stadion. Raspunsul cred ca este simplu. Pe de o parte pentru ca veniturile statului si ale unor anumite persoane in urma vanzarilor petardelor, pocnitorilor, artificiilor, etc, este maricel, si pe de alta parte ca “nu trebuie sa dam satisfactie” huliganilor care vin pe stadioane, ei nu au nici un drept. FALSILOR!
Ipocritii! Majoritatea oamenilor “de bine” sunt placut impresionati de grija pe care o poarta Mitica, Mircica si altii, “adevaratilor” suporteri din Romania. “Violenta devine o problema strigenta a stadioanelor din Romania”. Dar nimeni nu spune adevarul, acela ca violenta nu este un fapt exclusivist gradenelor de fotbal, ci este o imagine fidela a societatii in care traim. Nici macar presa nu prea sufla vreun cuvant despre acest lucru ci, in cautarea sa continua dupa senzational, hranesc aceasta caracatita a violentei cu diverse declaratii defaimatoare, denigratoare si provocatoare. De ce incepem sa vrem “liniste” de la baza piramidei, cand sus la varf ea se tolaneste cu nonsalanta in lumina reflectoarelor? Acum cativa ani Becali l-a batut pe un realizator TV in parcarea oficiala din Stefan cel Mare, dupa cativa ani, Meme l-a pocnit pe un spectator pe stadionul Steaua. Si ce-au patit batausii? Au fost arestati? Judecati? Condamnati? Nu imi aduc aminte sa fii patit asa ceva.
In Romania, violenta porneste din auditorimul parlamentului unde orice urma de respect, bun simt si responsabilitate este calcata in picioare de indivizi ce voteaza la doua maini “pentru ca asa vrea muschii lor” (declaratie ad literam al unui fost parlamentar pesedist, mare fost revolutionar dar etern golan). IPOCRITILOR!
Mincinosii! “Principala grija a noastra este sa asiguram un climat de liniste pe stadioanele din Romania”. Corleone si Nasul au batut moneda pe faptul ca vor sa transforme stadioanele in locuri unde sa vii cu familia la meci, sa te distrezi, ca la spectacol. Dar au uitat sa mentioneze ca fotbalul romanesc nu are nici o treaba cu spectacolul. Ba mint, gresesc, exista spectacol, dar acesta nu este in teren, ci in lojele de la oficiala si in mass-media. Spectacolul mediatic al spectacolului din loja este cel care trebuie sa ne incante, pentru ca asta este ceea ce se promoveaza cu asiduitate.
Dar sa revenim la subiectul legii lui Dragomir care a promis ca dupa aparitia ei, va creste numarul spectactorilor. Ia sa vedem ce a fost in sezonul 2007-2008. Dar vai, conform statisticii, numarul de spectatori a scazut fata de sezonul trecut cand huliganii si-au facut de cap. Asa cum el scade constant de 4 ani, ajungand de la o medie de spectatori de 7.500 per meci, lao cifra ridicola de 5.349 spectatori per meci, adica undeva la coada Europei, chiar si dupa Suedia, Begia si Elvetia. Asta pe cand campionatele puternice au o medie de 15-20.000 de specatori pe meci.
Unde sunt Dragomire spectatorii aia care nu vin pe stadion de frica din cauza “grozaviilor pe care le fac huliganii”? Iti spun eu, acolo un de au fost si vor fi, in fata televizoarelor. Si voi stiati asta, dar incercati sa va mascati impotenta de a rezolva racilele fotbalului si lipsa de interes in a curata mocirla in care ati bagat fotbalul romaneasc, abatand atentia asupra noastra, a suporterilor. MINCINOSILOR!
Marian





frumos articol
Comentariu prin chicofcrb — iulie 24, 2008 @ 2:27 am |