Un colt ultra’ uitat de lume

August 28, 2008

Cronica ultra’ ros-albastra: STEAUA-Galatasaray 1-0

Dupa mine sunt doua tipuri de suporteri in Romania: cei pentru care cea mai mare bucurie este atunci cand echipa lor invinge si cei care se bucura cel mai mult cand echipa rivala de o viata pierde. Bucuria primilor este infinit mai mare decat bucuria celei de-a doua categorii, pentru ca e firesc sa fie asa si toti ar trebui sa o incerce si sa vada.
Aseara, pe Ghencea am vazut o atmosfera care nu se poate compara cu nimic pe lumea asta. Credeam ca nu mai exista asa ceva, incepusem sa imi pierd speranta. Pacat ca doar la meciurile cu o asemenea importanta, ne aducem aminte sa facem spectacol.

Cu toate ca lipsa unei coregrafii sau a tortelor si fumigenelor a fost o piedica in crearea unei atmosfere incendiare, totusi, buna organizare a celor doua peluze si al tribunelor, numarul mare de steaguri si nu in ultimul rand aportul vocal al intregului stadion au facut ca Steaua sa ne aduca acea incomaparabila bucurie in suflet.

Nu sunt prea multe de spus. Totul a decurs firesc. Am ajuns la stadion cu trei ore inainte de inceperea meciului pentru a mai savura o bere la o terasa impreuna cu ai mei. Am intrat pe stadion toti cu o ora inainte de fluierul de inceput al partidei si am asteptat intr-o tensiune maxima inceputul meciului.

Vreau sa spun ca de mult timp nu am mai vazut Peluza Sud sa cante atat de sustinut si de puternic in timpul unui meci. Am observat un numar mare de persoane care au inceput sa invete cantecele si sa le cante alaturi de noi, cei din grupurile ultra’. Asta imi da sperante ca pe viitor sa putem incuraja echipa mult mai bine la capitolul vocal. Pe gard aceleasi bannere, in peluza numarul de steaguri de fluturat si pe doua bete in vizibila crestere.

Suporterii turci au fost ca si inexistenti. Cel putin de unde stateam noi nu vedeam si nu auzeam nimic din partea lor. Mi-au atras atentia doar in momentul in care s-a auzit bufnitura unei petarde in drepul sectorului ocupat de ei.

Meciul deja e istorie. Pentru a treia oara consecutiv si pentru a sasea oara in istorie, Steaua a intrat in grupele UCL. Asta e adevarul. Pe unii poate ii bucura, pe altii cu siguranta ii doare.

Jocul a fost unul mai putin spectaculos in prima repriza, dar ft frumos in cea de a doua parte. Au fost ocazii la ambele porti. Trebuie sa recunosc ca golul a fost marcat dintr-o pozitie de offside, dar asta nu fura absolut deloc din meritul Stelei si al acestei calificari. Observand diferenta de nume dintre cele doua loturi, dar si cea de buget, oricine ar fi fost intrebat acum trei saptamani despre calificare, ar fi dat-o favorita pe Galatasaray. Tocmai d-asta iubim atat de mult Steaua si este unica in sufletul nostru, pentru ca acolo unde unii nu ne-au dat nicio sansa, noi mai mereu am reusit sa le dam peste nas si sa ne aratam valoarea.

In timpul reprizei a doua, la peluza sud au aparut doua mesaje speciale. Primul se adreasa Forului European si cerea dreptate pentru echipa CSKA Sofia, stiindu-se faptul ca suporterii echipei bulgare sunt prientenii nostri si in acest moment li se intampla o mare nedreptate.
Al doilea mesaj a aparut la finalul meciului si era un mesaj de multumire pentru Mihaita Nesu, un jucator al carui devotament ar trebui luat ca exemplu de catre toti cei care imbraca tricoul ros-lbastru.
Nesu a fost la ultimul sau meci in Ghencea, urmand sa joace din acest an la gruparea olandeza din prima liga, FC Utrecht.

Finalul meciului ne-a adus pe toti in culmea extazului si intreg stadionul, sub lumina focurilor de artificii, sarbatorea alaturi de cei ce au luptat in teren intr-un zgomot infernal – acel vuiet al fericirii maxime intalnit in ultimii 3 ani la fiecare sfarsit de august in Ghencea.

Sunt mandru de echipa mea, sunt mandru de peluza mea si de suporterii Stelei si sunt mandru ca jucam fotbal la cel mai inalt nivel inca o data. Pana la urma fotbalul este ecuatia care ne-a adus pe toti la stadion, nu brigazile, nu hainele, nu incidentele, nu afacerile… ci acest joc minunat si echipa care il practica si pe care o iubim.

Multumim Steaua Bucuresti!

Lecce

Anunțuri

3 comentarii »

  1. frumos spus la final lecce …insa cati se incadreaza in ceea ce ai spus ??

    Comentariu de crew — August 29, 2008 @ 3:53 am | Răspunde

  2. pe alte forumuri au aparut discutii legate de prestatia vocala a peluzelor… si va zic asa… nu conteaza ce a auzit lumea la tv, nu conteaza ce a auzit un oltean ratacit pe la tribuna 1, ci conteaza ca toti jucatorii au laudat atmosfera ca niciodata si ca noi stim ca am cantat pana la epuizare. scopul e sa incurajam echipa si daca ei ne aud, nu cred ca e o problema ca la t1 nu ma aud de goarnele samantarilor. oricum, trebuie facut ceva si cu gornistii astia

    Comentariu de io — August 29, 2008 @ 3:47 pm | Răspunde

  3. „Sunt mandru de echipa mea, sunt mandru de peluza mea si de suporterii Stelei si sunt mandru ca jucam fotbal la cel mai inalt nivel inca o data. Pana la urma fotbalul este ecuatia care ne-a adus pe toti la stadion, nu brigazile, nu hainele, nu incidentele, nu afacerile… ci acest joc minunat si echipa care il practica si pe care o iubim.”

    excelent! pacat doar ca fotbalul acela a fost confiscat de un oier! altfel poate eram si eu acolo in acea seara frumoasa de miercuri!

    mult aucces in grupe steaua!

    Comentariu de fanitza — August 31, 2008 @ 10:35 am | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: