Un colt ultra’ uitat de lume

Septembrie 3, 2008

Cea mai proastă brăţară de aur este la Jandarmerie!

Filed under: Ganduri ultras,Spectacol pe stadioane — admin @ 4:55 pm
Tags: ,

În 1989 au murit oameni, chit că nu prea aveau chef să-şi îngreuneze capul cu câteva grame de plumb. În 1989, chiar dacă nici acum nu se ştie întregul adevăr despre ceea ce s-a întâmplat, unii au luptat pentru mai multe pâini pe masă şi pentru libertatea de exprimare. Ştiu, ceea ce vă spun eu a devenit clişeu şi risc să nu ajungeţi la finalul editorialului. Însă, ceea ce s-a întâmplat sâmbătă, de la intrarea în Bucureşti până la cea în Craiova, mă obligă să vă plictisesc o ţârică.

Foştii securişti juniori sunt acum şefi prin Ministerul de Interne. Omul în negru este o persoană care nu e pregătită nici să aranjeze ciocolatele Poiana în rafturile de la Real. Fiindcă nu ştie să facă nimic, trece câteva probe sportive mai uşoare decât cele date pentru a primi diploma de Bac. Mai completează câteva foi şi gata, devine om al legii, face parte din forţele de ordine, este intangibil. Cu mascaţii, cei de la departamentul de intervenţie rapidă, treaba stă puţin altfel. Când erau mici, aveau video. Au privit de sute de ori „Intrarea dragonului”, cu Bruzli. Şi-au făcut nunceag din coadă de mătură şi lanţul vacii şi au început să înveţe bătaie. Nu zic, mulţi am trecut prin faza asta, doar că unii dintre noi – cei în negru complet – n-au mai ieşit din ea. Plictisiţi, aşteaptă cu mâna pe pulan să se mai întâmple ceva, să pună în aplicare schema de trei pumni simplă, învăţată şi exersată intensiv, la sala de forţă.

În faţa suporterilor unei echipe sau alta, jandarmii sunt Dumnezeu. Imuni în faţa legii, oamenii n-au nici măcar ecusoane cu numere de identificare. Astfel, dacă te rupe unu în bătaie fiindcă ai meclă de infractor, tu poţi să te dai cu curul de băncile a zeci de săli de judecată fiindcă nu vei câştiga niciodată procesul şi Haga e al dracului de departe. Dacă încerci să te aperi, ajungi să îl ai vecin pe Ted Bundy, pentru că ai comis infracţiunea de ultraj. Şi, dacă-i povesteşti unchiului care lucrează la Electroputere, o să-ţi zică: „Nu se poate, ai făcut tu ceva… Că nu te-au bătut ăia aşa, de-a-n-pulea!”

Când chiar am avea nevoie de mercenari (vezi incidentele dintre interlopi de la Spitalul Judeţean, apoi de la înmormântarea lui Caiac), mascaţii se ascund cu talent după tinicheaua dubei. Procedează cu precauţie: se menajează, ca să fie în formă la următorul meci de fotbal.

Claudiuu Radu

Anunțuri

12 comentarii »

  1. corect,dar nu facem decat sa constatam 😐 de facut ce facem? 😦 cum ne aparam? cum reactionam? ce atitudini luam ? ne batem cu ei la meciuri sau inainte sau dupa? da` dar cu ai spus si tu asta nu face decat sa inrautateasca si mai mult situatia.sa le dea apa la moara…pe ei ii protejeaza legea pe noi pulea

    Comentariu de irr — Septembrie 3, 2008 @ 7:10 pm | Răspunde

  2. Totul este dirijat,dictat..sa nu credeti ca sunt total de capul lor.CU SIGURANTA exagereaza si abuzeaza dar primul ordin vine din alta parte.Asta e mai grav…ca exista oameni care angajeaza astfel de persoane special pentru infaptuirea faptelor de mai sus.Asta e cel mai grav…

    Comentariu de catalinultrasul — Septembrie 3, 2008 @ 7:46 pm | Răspunde

  3. Un articol amuzant, dar in acelasi timp foarte trist, pentru faptul ca asa ceva se poate intampla intr-o tara membra U.E. in anul 2008. Am fost acolo si pot confirma ca acest site nu a mintit catusi de putin in articolele referitoare la acele evenimente.

    Comentariu de traizzz — Septembrie 3, 2008 @ 8:56 pm | Răspunde

  4. noi capturam ssteaguri,stam la scari de bloc,sarim 5 pe unu,facem interventii cu lanturi ,bate si cutite ,apoi ne laudam pe net cu faptele de vitejie,desprinse din conduita ultra,chiar daca nu citeste site-urile destinate ultraseriilor,tot aude el ceva ceva,ATUNCI CUM AI DORI SA ITI RASPUNDA”UNCHIU` DE LA ELECTROPUTERE”?! sau cum sa gandeasca un copil rasfatat si retard ,in uniforma?
    hai sa si facem ceva in loc sa ne plangem de abuzuri

    Comentariu de Lazialul — Septembrie 3, 2008 @ 10:11 pm | Răspunde

  5. adevar ai grait sincer sa fiu si sa sti ca salvez linku-l pt ca sunt curios ce ai mai scris si ce vei mai scrie dak doresti ma gasesti pe http://www.alecs15.wordpress.com cauta power of my mind si against the system

    Comentariu de alecs15 — Septembrie 4, 2008 @ 1:41 am | Răspunde

  6. În perioada guvernării CDR, un tînăr jandarm rănit în acţiune a fost lăsat să zacă la Spitalul Judeţean pînă ce a murit, iar la acel moment medicii au intervenit prompt şi i-au recoltat organele vitale. Care apoi au fost folosite de un mare medic în operaţii de transplant efectuate cu succes, lăudate de presă. Jandarmii au învăţat lecţia, şi de atunci se protejează.

    Comentariu de blogideologic — Septembrie 4, 2008 @ 3:21 am | Răspunde

  7. bun textul… sunt si exceptii ca peste tot dar regula asta e… si nici colegii lor politisti nu stau mai bine… la prot tv parca a fost o stire cum ca in fiecare zi doi politisti sunt acuzati de luare de mita…

    Comentariu de FrontPress — Septembrie 4, 2008 @ 2:38 pm | Răspunde

  8. cam pueril articolul, ca si unele comentarii! voi chiar credeti ca jandarmii au putere de decizie? credeti ca s-au trezit ei dimineata si au zis: „azi nu-i lasam pe olteni sa intre in capitala! sa le rupem capu'”; hai sa ramanem pe pamant… apoi in alta ordine de idei, voi vreti sa va bateti cu „ultrasii” rivali, sa va furati steagurile, sa rupeti scaune, sa distrugeti stadioane, sa devastati mijloace de transport etc. iar jandarmii sa va felicite si sa va astepte cu flori… si asta la adapostul grupului, ca luati in particular sunteti niste nulitati … nu ma refer la acei suporteri, ultrasi, fani, tifosi sau cum drac vreti voi sa ziceti, care inteleg ca fenomenul ultras inseamna sa-ti incurajezi echipa prin toate mijloacele posibile atat la bine cat mai ales la greu, dar fara VIOLENTA. actiunile violente ale „ultrasilor” nasc violenta (uneori exagerata)jandarmeriei!!! am fost la multe meciuri atat in tara cat si afara, atat cu galeria cat si pe cont propriu si stiu ce vorbesc…

    Comentariu de florin — Septembrie 4, 2008 @ 6:34 pm | Răspunde

  9. p.s.: si nu am 16 ani ca multi dintre „ultrasii generatiei HI5”

    Comentariu de florin — Septembrie 4, 2008 @ 6:36 pm | Răspunde

  10. cati dintre voi cand au avut nevoie de politie/jandarmi i-au gasit? ce ne mai prostim,de parca nu stim ca atunci cand e vorba de oameni simpli si de amarati legea e lege, dar atunci cand e vorba de infractori si de interlopi, atributiile jandarmilor/politistilor incep sa se limiteze.
    adevaratii infractori nu-i gasiti la meciuri cand se chinuie sa-si sustina echipa lor, ii gasiti in cluburi si masini de lux!

    Comentariu de UC'48 — Septembrie 4, 2008 @ 7:14 pm | Răspunde

  11. […] Cea mai proasta bratara de aur este la Jandarmerie! Un articol pe care vi-l recomand. […]

    Pingback de Cea mai proasta bratara de aur este la Jandarmerie! « Romania, un stat totalitar — Septembrie 4, 2008 @ 11:27 pm | Răspunde

  12. Observ ca , sub forma unui text cu un umor de doi bani , lansezi acuze asupra unor oameni pe care nu-i cunosti , trecand cu usurinta peste unele aspecte”minore” , cum ar fi :
    – oamenii in negru nu vin din placere pe strada ca sa-si “pună în aplicare schema de trei pumni simplă, învăţată şi exersată intensiv, la sala de forţă” . Ei primesc ordine pe care au jurat in fata drapelului sa le execute neconditionat . Legalitatea ordinelor este responsabilitatea sefilor;
    – sefii oamenilor in negru au fost pusi in functie de niste insi pe care tu si alti insi de teapa ta i-ai votat , deci nu te mai plange; si tocmai insii astia de care ti-am spus sunt cei care nu fac nimic “când chiar am avea nevoie de mercenari (vezi incidentele dintre interlopi de la Spitalul Judeţean, apoi de la înmormântarea lui Caiac)”. Coruptia trebuie cautata un pic mai sus de strada;
    – te poti documenta cu usurinta despre probele fizice pe care le dau jandarmii la angajare si baremele lor ; te invit sa te autoevaluezi . te tzine ?
    – da , sunt mascati . Dar asta numai pentru ca tu si alti sobolani sa nu-i recunoasteti pe strada si sa nu va razbunati impotriva lor sau a familiilor lor. Cunosc oameni care fac altceva. Se numesc judecatori .In fatza unor probe evidente il fac scapat pe infractor pentru ca ei , personal , mai au cateva luni pana la pensie si nu vor sa aibe probleme. E mai elegant asa , nu ?
    – nu , nu sunt plictisiti si nu asteapta sa se mai intample ceva; isi doresc din toata inima sa NU se intample nimic , iar ei sa plece acasa , la familii. Teribilismul unor inconstienti care ii provoaca gratuit este principala cauza a faptului ca “te rup din bataie”. Faptul ca ai mecla de infractor nu-i deranjeaza. In schimb , pe femei le deranjeaza . Sper sa nu fie cazul tau , desi imi pari putin cam frustrat;
    – poate ca unii vin de la coada vacii , dar in drum spre islaz au pus macar cat de cat mana pe carte si au reusit sa termine un liceu , altfel n-ar fi fost angajati. Ai avea un soc daca ai sti cati din ei au studii superioare. De la multi dintre ei chiar ai avea cate ceva de invatat, daca nu te-ar orbi… hai sa-i spunem disconfortul pe care ti-l creaza prezenta lor. Fara discutii ca poti intalni oameni in negru de la care n-ai invata mare lucru . Stai linistit . Si colegii lor ii vad la fel;
    – locul unui suporter nu este pe strada ca sa blocheze circulatia, sau sa sparga fatza altora cu caramida. Si nici pe stadion ca sa dea foc la scaune , sa arunce cu diferite obiecte , sa insulte alti suporteri , sa rupa gardurile , sa sparga geamurile autocarului echipei adverse , sa se ia la bataie cu fortele de ordine. Daca ai facut macar una din chestiile de mai sus , numeste-te simplu : huligan;

    Comentariu de un OM in negru — Septembrie 29, 2008 @ 8:52 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: