Un colt ultra’ uitat de lume

Septembrie 21, 2008

Teste antidrog

Filed under: Spectacol pe stadioane,Stiri ultras — admin @ 1:32 pm
Tags: ,

Acuzaţi de propria conducere ca s-au drogat în deplasarea de la Nijmegen, suporterii dinamovisti si-au facut ieri teste anti drog, pe care le vor prezenta sefilor din Stefan cel Mare

50 de fani dinamovisti din grupul fostului lider de galerie Elyass Bucurica si-au facut ieri, la Spitalul de Urgenta Floreasca, teste anti-drog, pentru a demonta acuzatiile şefilor dinamovişti care au declarat că s-au drogat înaintea meciului cu NEC Nijmegen. Rezultatele controlului, toate negative, le vor fi înmânate în această zi acţionarilor clubului. Demersul fanilor va fi continuat ptrintr-un comunicat adresat vicepreşedintelui CA al FC Dinamo, Vasile Turcu, care va fi somat să dovedească prin acte că excursia suporterilor din Olanda a fost plătită din banii clubului. “Domnul Turcu trebuie să dovedească prin acte că deplasările noastre au fost plătite de către club. Dacă nu va avea asemenea documente îi vom solicita să ne ceară scuze public. Noi avem ataşate la bilet facturile fiscale care dovedesc că fiecare dintre noi şi-a achitat contravaloarea biletului”, a declarat unul dintre liderii galeriei.

Anunțuri

8 comentarii »

  1. In locul suporterilor nici nu as mai avea curajul sa ridic privirea din pamant. Pentru ceea ce au facut la Nijmegen nu exista scuze. In cel mai rau caz pentru evolutia de toata jena de la Nijmegen te puteai razbuna pe jucatori. Protestai la vestiare, dar nu te apuci sa arunci cu torte si sa rupi scaune dupa care sa arunci si pe gazon… Sincer, m-as bucura ca UEFA sa dea 0-3 si excludere doi ani. Indiferent de sanctiuni, cretinoizii aia din galerie nu vor intelege nimic. Nici din 0-3 la masa verde, nici din excludere. Sper insa ca dupa excludere si 0-3, sa se trezeasca alti cretinoizi, din conducere. Sa inceteze cu finantarea galeriei, pentru a striga impotriva unuia sau altuia, s dea in judecata pe fani, sa ii puna sa plteasca din prejudicii, sa se duca putin pe la puscarie si interdictie pe stadioane nu 6 luni ci 10 ani.

    Comentariu de Respect — Septembrie 21, 2008 @ 1:39 pm | Răspunde

  2. respect asta e gabor fmm :))

    Comentariu de fluffel — Septembrie 21, 2008 @ 1:48 pm | Răspunde

  3. O,VOI! UNICII ULTRASI ADEVARATI !!!

    Comentariu de irr — Septembrie 21, 2008 @ 2:37 pm | Răspunde

  4. Au fost doar cativa care au aruncat cu torte..2-3 insi..iar restul nu aveau decat sa apere ce au facut cretinoizii aia pentru ca se apropiasera olandezii de steaguri..Atata timp cat exista idioti care nu sunt eliminati din galerie pagubele se platesc in solidar.Degeaba se trimit comunicate,degeaba se incearca demonstrarea nevinovatiei.Atata timp cat cretinii care intra cu torte special pentru a face rau echipei sunt acceptati in sanul galeriei toti sunt vinovati..Inclusiv cei care ii accepta.

    Comentariu de un caine — Septembrie 21, 2008 @ 2:59 pm | Răspunde

  5. Popa ,asta de la Poli Iasi(adevarata Poli)e prea tare ,incep sa uit ca ii place de ciobanul imparat,bravo lui,singurul om care spune pe bune

    Comentariu de Lazialul — Septembrie 21, 2008 @ 3:15 pm | Răspunde

  6. si dak au fost olandezii cei care au aprins spiritele?

    Comentariu de violet republic — Septembrie 21, 2008 @ 3:28 pm | Răspunde

  7. […] Teste antidrog Acuzaţi de propria conducere ca s-au drogat în deplasarea de la Nijmegen, suporterii dinamovisti si-au facut ieri […] […]

    Pingback de Top Posts « WordPress.com — Septembrie 22, 2008 @ 3:12 am | Răspunde

  8. pompierii citesc ca au stins piromanii:)

    Comentariu de b.b — Septembrie 23, 2008 @ 9:53 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: